Ultimele cuvinte ale lui Caius Fuscus

Încerc de 2-3 ani să-l omor pe Caius Fuscus. M-am gândit la 1000 de posibilităţi până acum şi am încercat deja de câteva ori. Nimic nu m-a mulţumit. Aşa că am hotărât să renunţ să mai încerc deocamdata şi asta până în momentul în care soluţia crimei îmi va veni natural.

Şi acum haideţi să vă explic cine este Caius Fuscus. Cavaler roman ecvestru, înstărit, cunoscut, apreciat lider al partidei cavalerilor din Ostia, principalul oraş port al Romei antice. Caius Fuscus este găsit mort în cabinetul său şi toate dovezile duc către o crimă. Suspecţi găsim cu nemiluita, le fel şi motive, la fel şi oportunităţi ... însă până în final nu ne dăm seama cine este vinovatul şi de ce.
În cazul în care nu v-aţi prins încă, este vorba de o piesa de teatru la care lucrez de 2-3 ani şi care încă nu mă mulţumeşte pe deplin în forma actuală. Nu reuşesc să-i dau personajului Caius Fuscus moartea pe care o merită, o moarte demnă de personajul extraordinar de complex construit. Nu reuşesc să-i dau strălucire Silviei, principalul personaj feminin, aura la care visez şi astfel piesa este încărcată de personaje negative, personaje lipsite de pozitivitate şi am alunecat prea tare către sumbru.

Am hotărât după muuuultă considerare să mă opresc acum din procesul creaţiei şi să aştept un moment de inspiraţie care să mă lase să-i ofer "Ultimele cuvinte ale lui Caius Fuscus".

O bătaie a inimii în plus, o pauză lungă de respiraţie şi un zâmbet

Uneori toate lucrurile din jurul nostru se opresc. Sau ele îşi continuă mişcarea, dar noi reuşim pentru un moment să le captăm esenţa statică. Pentru o secundă suntem doar noi şi o lume împietrită. Şi ne simţim bătăile inimii aşa cum nu am mai făcut-o niciodată, puternice, gata să ne spargă pieptul. Şi facem o pauză lungaaaaaaa de respiraţie, ca şi cum nu mai avem ce sau de ce respira. Nu fotbalul ne produce senzaţia asta, nu o ratare sau un gol marcat de ai noştrii sau de ceilalţi ... ci esenţa statică a existenţei noastre. Suntem doar noi şi o lume împietrită doar pentru un moment. Totul se opreşte ... brusc gălăgioşii de lângă noi au amuţit, din televizor nu se mai aude nimic, tribunele nu mai vuiesc ... pentru un moment iţi auzi inima lovind cu putere şi simţi că nu mai poţi sau nu mai vrei să respiri. Şi cu toate acestea un zâmbet apare pe chipul tău. În alte 1000 de situaţii o astfel de reacţie a corpului te poate trimite la spital, dar nu şi acum ... Acum controlăm totul ... Acum simţim că trăim ... ne uităm la 11 oameni îmbracaţi în culori ce ne sunt atât de familiare, atât de dragi şi zâmbim chiar daca ei parcă fac orice pentru a ne omorî de inimă ...
Unii nu înţeleg ce este fotbalul şi poate câteodată nu înţeleg nici eu ... dar ceea ce ştiu este că uneori lucrurile pe care nu le mai înţelegi îţi pun chiar şi pentru o secundă în mişcare universul static.
Hai Româniaaaaaaaa !!!