Moartea unei sperante si visul ascuns ca nu traiesti cifra 7

Nu stiu cati dintre voi ati citit romanul lui Rebreanu, "Adam si Eva". Eu am facut asta de multe ori, de prea multe ori as putea spune.
De fiecare data descopar altceva in aceasta carte.
"Adam si Eva" mi-a oferit si inca imi mai ofera raspunsuri la multe intrebari de genul:
De ce exista persoane pe lume a caror privire imi ofera timp de o secunda o calatorie intergalactica si multe senzatii ?
De ce visez tot mai des Taj Mahalul, de ce am tapet cu ruinele din Ostia sau de ce simt ca stiu un milion de lucruri despre Sydney, desi nu am citit mare lucru despre acel oras ?!
Si de ce vreau sa am un copil care sa poarte numele Silvia.
Daca ati citit romanul lui Rebreanu atunci veti intelege despre ce vorbesc, altfel exista riscul sa par ridicol si chiar nebun.
Ceea ce in schimb nu-ti explica si nu-ti ofera cartea este un raspuns la intrebarea : Ce cifra traiesc ??
Oridecate ori am o deziluzie in viata, profesionala sau personala, imi soptesc usor o cifra ... o aleg la intamplare ... de obicei e 4 ... asa simt eu ca sunt la a patra incercare ... si ar mai fi trei.
Dar uneori, cum este si ziua de astazi, simt ca cifra este mai mare, ca este 7 si ma simt ca atare. Greu, singur, neinteles si mai ales neimplinit.
Dar imi mai ofera ceva acest 7: Imi ofera obligatia de a-mi aduce aminte de primele 6 vieti ... 3 le stiu ... mai am de cautat 3. Si totusi uneori zambesc.
Pentru ca in final nu-mi ramane decat visul ascuns ca nu traiesc cifra 7.

Despre cum este sa pierzi din viata ta pe cineva drag

Are legatura cu iubirea. Si spun asta probabil pentru ca doare al naibii de tare. Atat de mult incat uneori nu ma lasa sa dorm.

Este una din acele situatii din viata in care te simti ca om inutil, incapabil de a schimba ceva desi ai vrea sa faci asta. Zilele trecute am realizat ca una dintre persoanele foarte dragi mie si una dintre putinele fata de care am sentimente, a disparut din viata mea total. Fara contacte telefonice, fara discutii pe messenger, fara intalniri programate sau nu. Unica amintire pe care o am legata de existenta acestei persoane sunt cateva poze, cativa prieteni comuni si un "munte" de senzatii ce ma incearca atunci cand ma gandesc la ea.

"Disparitia" este cu atat mai dureroasa cu cat am prevazut-o involuntar acum ceva timp. E ca si cum as fi stiut si nu am facut nimic sa previn asta. Acum ma simt fara nici un fel de mod de actiune pentru a o readuce inapoi in viata mea. E ca si cum n-ar exista ...

Nu e vinovat nimeni in mod direct de aceasta "disparitie" .... Nici ea, nici eu ....

Adevarul este ca nici unul dintre noi nu a facut nimic pentru a regasi drumul prieteniei noastre.

Acum inteleg asta .... Daca citesti acest blog, vreau sa-ti spun public ca desi ma simt un pic incapabil, inca nu ai scapat de mine.