Moartea unei sperante si visul ascuns ca nu traiesti cifra 7

Nu stiu cati dintre voi ati citit romanul lui Rebreanu, "Adam si Eva". Eu am facut asta de multe ori, de prea multe ori as putea spune.
De fiecare data descopar altceva in aceasta carte.
"Adam si Eva" mi-a oferit si inca imi mai ofera raspunsuri la multe intrebari de genul:
De ce exista persoane pe lume a caror privire imi ofera timp de o secunda o calatorie intergalactica si multe senzatii ?
De ce visez tot mai des Taj Mahalul, de ce am tapet cu ruinele din Ostia sau de ce simt ca stiu un milion de lucruri despre Sydney, desi nu am citit mare lucru despre acel oras ?!
Si de ce vreau sa am un copil care sa poarte numele Silvia.
Daca ati citit romanul lui Rebreanu atunci veti intelege despre ce vorbesc, altfel exista riscul sa par ridicol si chiar nebun.
Ceea ce in schimb nu-ti explica si nu-ti ofera cartea este un raspuns la intrebarea : Ce cifra traiesc ??
Oridecate ori am o deziluzie in viata, profesionala sau personala, imi soptesc usor o cifra ... o aleg la intamplare ... de obicei e 4 ... asa simt eu ca sunt la a patra incercare ... si ar mai fi trei.
Dar uneori, cum este si ziua de astazi, simt ca cifra este mai mare, ca este 7 si ma simt ca atare. Greu, singur, neinteles si mai ales neimplinit.
Dar imi mai ofera ceva acest 7: Imi ofera obligatia de a-mi aduce aminte de primele 6 vieti ... 3 le stiu ... mai am de cautat 3. Si totusi uneori zambesc.
Pentru ca in final nu-mi ramane decat visul ascuns ca nu traiesc cifra 7.